fbpx

Istoria cafelei

Cafea proaspat prajita

Cafeaua, cea de-a doua marfă comercializată la nivel mondial și una dintre cele mai apreciate băuturi din lume, cunoaște o istorie veche de mii de ani. Legenda spune că descoperirea cafelei a avut loc în jurul anului 800 d. H. în Etiopia. Un cioban pe nume Kaldi a descoperit pentru prima dată potențialul boabelor de cafea atunci când a observat un comportament diferit al caprelor sale după ce acestea s-au hrănit cu fructe din arborele de cafea. Caprele au devenit atât de energice încât nu puteau să doarmă. Ciobanul Kaldi a povestit despre aceasta starețului mănăstirii din zonă și i-a adus acestuia boabe de cafea. Starețul a preparat o băutură cu fructele din arborele de cafea și a constat efectul energizant al cafelei. Astfel a început povestea cafelei.

Cafeaua s-a răspândit pe plan local, ca mai apoi să ajungă în Peninsula Arabică. Cultivarea și comerțul cu cafea au început în Peninsula Arabică. Până în secolul al XV-lea, cafeaua a fost cultivată în districtul yemenit din Arabia și în secolul al XVI-lea cafeaua era deja cunoscută în mai multe țări, printre care Persia, Egipt, Siria și Turcia. Astfel, au început să apară cafenele în orașele din Orientul Mijlociu. Aceste cafenele publice denumite qahveh khaneh au devenit în scurt timp extrem de populare, devenind locuri de socializare preferate de către oameni. În cadrul cafenelelor aveau loc activități sociale: dezbaterea de știri, muzică, șah. Cafenelele au devenit un centru important pentru schimbul de informații, fiind denumite „Școli ale Înțelepților”.

Povestea cafelei a fost dusă mai departe de către miile de pelerini care vizitau anual orașul sfânt Mecca și care au descoperit acolo băutura specială, denumită și „vin al Arabiei”. Călătorii proveniți din Europa s-au întors din călătoriile pe care le-au făcut în Orientul Mijlociu și au povestit despre băutura de culoare neagră, iar în secolul al XVII-lea cafeaua devenise deja populară în toată Europa.

Interesant este faptul că, deși apreciată de o mare parte a oamenilor, unii au fost împotriva cafelei. De exemplu, în 1615, atunci când cafeaua a ajuns în Veneția, s-a iscat o adevărată controversă deoarece clericii locali au privit cafeaua cu suspiciune și teamă. Papa Clement al VIII-lea a fost rugat să intervină, iar acesta a gustat băutura și a oferit aprobarea pentru consumul cafelei. Treptat s-au deschis cafenele în orașe din Anglia, Franța, Germania, Austria și Olanda. Acestea au devenit centre de socializare. În Anglia cafenelele erau denumite și universități penny deoarece prețul unei cești de cafea era de un penny, iar la jumătatea secolului al XVII-lea în Londra existau peste 300 de cafenele.

În Lumea Nouă (America de Nord, America de Sud, Oceania – inclusiv Australia) cafeaua a fost adusă de către britanici la mijlocul anilor 1600, însă de-abia un secol mai târziu, în 1773, cafeaua a surclasat ceaiul în preferințele oamenilor, atunci când aceștia s-au revoltat împotriva taxelor mari impuse pe ceaiul englezesc.

Între timp, numărul plantațiilor de cafea a crescut. Olandezii au reușit să cultive cafea în Batavia, pe insula Java (actual Indonezia) și în insulele Sumatra și Celebes, dezvoltând comerțul olandez cu cafea. Francezii au reușit să planteze arbori de cafea pe insula Martinica, iar de acolo cultivarea cafelei s-a răspândit în Caraibe, America de Sud și America Centrală.

În prezent, Brazilia este pe locul 1 la producția și exportul de cafea la nivel mondial, iar cafeaua braziliană are o poveste interesantă. Francisco de Mello Palheta a fost trimis de către împărat în Guyana Franceză pentru a obține răsaduri de cafea. Se spune că francezii nu voiau să îi dea răsaduri de cafea, însă soția guvernatorului francez, i-a oferit, înainte de plecare, lui Francisco un buchet de flori în care erau ascunse semințe de cafea. Astfel a ajuns cafeaua în Brazilia.

De-a lungul timpului cultivarea cafelei s-a dezvoltat din ce în ce mai mult în întreaga lume, iar până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cafeaua devenise una dintre cele mai profitabile culturi de export din lume. Cultivarea cafelei a fost preluată de multe țări din America Centrală în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar consumul de cafea în țările dezoltate a crescut. Între 1860 și 1920 consumul de cafea pe cap de locuitor din SUA s-a dublat (aproximativ jumătate din cafeaua produsă în lume era consumată în SUA), iar Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia, Belgia și Olanda erau pe primele locuri la consumul de cafea pe cap de locuitor.

Industria cafelei a devenit principala sursă de venit pentru țări africane precum Etiopia, Uganda, Burundi, Rwanda și pentru multe țări din America Centrală. În ultimele decenii cafeaua a cunoscut o diversificare din ce în ce mai mare, iar oamenii continuă să consume cafea și să se bucure de gustul delicios al diferitelor tipuri de cafea. În prezent Brazilia este principala țară exportatoare de cafea din lume. Producția braziliană de cafea a reprezentat anul trecut 40% din oferta globală de cafea, fiind urmată de Vietnam, ca al doilea mare producător de cafea, reprezentând aproximativ 20% din producția mondială de cafea, iar pe locul al treilea s-a situat Columbia.

go top